vis

am uitat ca erau numai sase

eu am vrut sa fie fara sot, ca nu care cumva sa ma deochi singura. le e atat de usor sa-mi anihileze sufletul, atat de usor sa ma desprinda. m-as preface intr-o mare de panglici si as zbura departe de aici. probabil ca ma voi agata de ramile copacilor sau de nori, iar soarele ma va transforma in inflacarate dorinte, plecandu-si suflul dogoritor asupra mea.

desigur, cinci este un numar bun. degetele le fac cadou pamantului in semn de recunostinta, simturile le atrofiez singura, caci panglicile nu au nevoie sa simta. totul e facut din el... nu e nici putin, nici mult, e la mijloc, e echilibru, e fara aproximare. tot ce imi lipseste se regaseste in blestematul cinci. vi-l ofer, ma pot lipsi de el.

sapte este o ambitie, poate unica ambitie, cea care le-a sugrumat pe celelalte. e ceea ce a devenit realitate din vis. e acolo unde soarele s-a eschivat de la a fi al tuturor si a devenit pentru o clipa al meu. este completare, e un tot, o realizare. cu adevarat mult prea indepartat de fiinta mea.

iarasi m-am blocat la sase. mereu uit unul, unul in sus, unul in jos, niciodata indeajuns... niciodata cum ar trebui.


-----------
are sens.