caut; gasesc

noi ne regasim in orice - in cantece, in flori, in versuri. putem sa acceptam intotdeauna realitatea, atunci cand este furnizata de o imagine exterioara, complet detasata si pe care o doare fix in pix de noi. imaginii nu ii pasa de tine, ii pasa numai de ea, cum si pe tine te intereseaza numai si exclusiv persoana ta. restul personajelor auxiliare te incojoara pentru a nu fi doborat de singuratate.

dar imaginea nu-si da seama ca e adevarata, pentru ca in mintea ei de infima proiectie, ea este asa cum vede ea si in niciun alt fel. numai ochii tai pot percepe asa cum trebuie modelul, sursa, numai la tine ajunge reflectia. ea insasi s-a pierdut de mult pe drum.

devenim plini de lume, devenim plini de fragmente care ne formeaza, fara sa fie niciunul al nostru. sunt doar cantece, flori, versuri... si atunci, ajungem sa ne regasim in tot universul, oriunde te uiti vezi parti din tine - sunt imprastiate in stralucirea efemera a soarelui, sunt imprastiate in mucegaiul puturos din baie, in matasea-broastei, in ochii cainelui tau, in cuvinte, printre cuvinte, mai adanc decat cuvintele...

naspa


de ce singurul loc in care nu ne putem gasi este in noi?