prim post

eu nu stiu despre ce sa scriu

imi place sa vorbesc despre mine, despre constiinta, despre filozofie. imi place sa cred ca uneori sufletul imi mai scapa din trup si astfel inca n-a murit inca. imi place, in general, sa ma refer la fiinta mea, pentru ca in lipsa unei alte fiinte pe care sa o laud mai mult, ajung tot la mine. de asemenea, imi place sa construiesc fraze lungi si complicate si fara sens sperand ca acestea sa ma faca sa par mai interesanta. vreau sa judec mai putin si sa cred mai mult. vreau sa ajung cineva numai ca nu prea stiu cine. vreau sa fiu fericita si sper ca n-am gresit filmul. nu e cine stie ce viziune, dar ma voi descurca... am remarcat si ca am folosit de patru ori 'imi place', numai ca daca l-am folosit eu nu e numai o simpla repetitie, ci devine, asa, ca o figura de stil... sau ma rog, asa imi place sa cred.

cred ca postul asta ar trebui sa para o constructie geniala, inteligenta, ar trebui sa ma prezint, ar trebui sa incep sa ma plang, sa-mi exprim scopurile sau sa dau de inteles cam care este cantitatea de desteptaciune pe care capul meu o poseda. nu o sa fac asta, pentru ca acest lucru inseamna a porni cu o banalitate.

bine-nteles, nefiind in stare sa fac ceea ce face tot poporul, am ramas in pana de idei. as putea sa incep sa indrug despre cum as vrea sa ma urc in tren si sa plec la munte, undeva unde nu e nimeni, dar e multa zapada... de fapt nu ma deranjeaza frigul, desi afirm cu inversunare ca ii port o profunda dusmanie iernii si ca nu e vina ei. frigul inseamna amortire, dar nu te zgarie, nu te raneste, doar te pierzi. si devi alb si mic si neinsemnat, numai ca acest lucru nu te mai deranjeaza, pentru ca oricum erai alb si mic si neinsemnat si inainte, numai ca acum ti se pare natural, pentru ca ai putea fi confundat cu un fulg de nea

ganduri morbide.

in orice caz, aveam nevoie de un prim post pe blog. nu stiu ce impresie v-a lasat, ar fi o minciuna sa afirm ca nu ma intereseaza, dar nu as vrea sa aflu daca e una negativa, pentru ca asta m-ar deprima.